Gradul înalt de dezvoltare tehnologică la care s-a ajuns în ultimii ani, care permite accesul maselor la informație și sparge barierele culturale și teritoriale, a făcut ca linia dintre experți și amatori să devină foarte slab conturată.

Una dintre consecințele pozitive ale dezvoltării fără precedent a tehnologiei și a Web 2.0 este și apariția metodei de crowdsourcing.

 Metoda constă în externalizarea unor anumite tipuri de servicii, dar nu ca în cazul outsourcing-ului  unde se apelează la contractori sau la colaboratori, ci prin utilizarea unui număr mare de experți sau amatori dintr-un anumit domeniu, care lucrează împreună la un proiect sub forma competiției. 

Crowdsourcing-ul folosește inteligența de grup și valorifică ideile cele mai bune apelând la focusarea, determinarea și energia publicurilor, ceea ce permite companiilor ca într-un timp scurt și cu prețuri relativ reduse să aibă nu unul, ci mai multe răspunsuri la problema pe care o înaintează, oferindu-le posibilitatea de a alege.

DEZVOLTAREA CROWDSOURCINGULUI PE PIATA ROMANEASCA

Întrucât metoda este relativ nouă, a apărut pe piața internațională de mai puțin de 10 ani și în România de mai puțin de un an, multe companii sunt tentate să urmeze tradiția lui Palkoo, prima platformă de crowdsourcing din România. Efortul merita investit intrucat metoda are mari sanse de reusita!

• În ce ar consta un proiect de crowdsourcing?

Proiectul ar putea consta în crearea unui site adițional al companiei care să se bazeze strict pe acestă metodă a „competiției pentru idei”, oferind clientului nostru posibilitatea de a beneficia de același pachet de servicii pe care le oferă compania − Web Design, Print Design și Logo Design etc. – însă din perspectiva ideilor mai multor oameni. Astfel, plătind același preț, clientul va primi o paletă variată de modele pentru sigla, site-ul, print-ul, spotul pe care și-l dorește.

Cum se recruteaza echipa de crowdsourceri?

Recrutarea staff-ului pentru o astfel de platformă se poate face prin intermediul rețelelor de socializare (Facebook, Twitter, MySpace) pentru a beneficia şi de talentul specialiştilor din afară dar şi la nivel corporativ unde se pot organiza o serie de internship-uri ce vor oferi posibilitatea tinerilor pasionaţi de design şi advertising din România să îşi înceapă cariera şi să ofere soluţii inovative clienţilor platformei.

• Cum se rasplătesc participanţii?

Participanţii, indiferent dacă vor fi stagiarii sau doar pasionaţi de peste hotare în acest domeniu, vor fi răsplătiţi în primul rând prin posibilitatea de a rezolva problemele unor mari companii. În al doilea rând, aceştia vor căpăta experienţă şi la fiecare proiect participantul a cărui lucrare va fi selectată de către client poate fi recompensat şi financiar, eventual cu un post în cadrul companiei dacă este vorba despre un tânăr stagiar.

5 motive pentru care compania ta are nevoie de crowdsourcing

• Problema ta poate fi tratată comparativ cu costuri scăzute şi într-un interval de timp relativ scurt.

• Plăteşti doar dacă obţii rezultatele dorite.

• Organizaţia poate beneficia de o gamă mai largă de oameni talentaţi decât poate ea să deţină.

• Ascultând publicul, organizaţia ta se confruntă încă din start cu dorinţele clienţilor fără a plăti o activitate de cercetare.

• Încurajezi afirmarea talentelor de pe urma cărora poţi beneficia şi în viitor în cazul în care eşti mulţumit de rezultate.

Reclame