Compania de advertising On&On din Barcelona a realizat, după părerea mea, una dintre cele mai interesante campanii de autopromovare din ultima vreme.

Ca să demonstreze că sunt atât de buni încât pot vinde orice, ei s-au gandit să vândă un lucru imposibil, și anume: muște, atenție muște drept animale de companie!

Cum au făcut asta? Prin creativitate, ingenuozitate, cu ajutorul tehnologiei și a unei pagini web, unde au creat un magazin online de muște http://www.yonshiandson.com/.

După această demonstrație care a avut un real succes datorită modului de abordare a insectelor și a modului în care acestea au fost prezentate drept animale de companie cu numeroase beneficii, compania On&On s-a poziționat în mintea clienților ei drept agenția care poate vinde orice, de unde și logo-ul „Si somos capaces de vender moscas, somos capaces de vender todo”.

Pentru mai multe detalii despre campanie și modul în care ea a decurs, depre mijloacele de promovare și mesajele folosite puteți vizita site-ul   http://www.yonshiandson.com, creat de On&On. Veți fi surprinși cum un lucru aparent absurd poate să fie transpus prin intermediul creativității unei echipe spre ceva care să rămână în mintea targetului și să poziționeze o companie!

În concluzie, dacă vreți ceva mare, trebuie să veniți cu ceva mare și să credeți în ideea voastră până la capăt!

Reclame